Trimite și tu un copil în tabără!

Activități Mai 14, 2021

Am lansat campania „Trimite un copil în tabără”! 

Scopul acesteia este de a strânge suma de 7.800 lei necesară pentru a putea trimite 6 copii din satul Curagău într-o tabără de vară, pentru 6 zile, în perioada 22-27 august.

Pentru că a fost un an școlar dificil ne-am gândit că ar fi frumos să-i răsplătim pe cei mici și să-i trimitem în tabără. Timp de șase zile copiii vor participa la diferite activități recreative, desfășurate în stațiunea Durău, se vor bucura de frumusețea Parcului Național Ceahlău și a Lacului Izvorul Muntelui, vor lega prietenii noi și se vor apropia mai mult de Dumnezeu. Un loc în această tabără reprezintă o recompensă pe măsură pentru cei mici, cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre ei vor fi trecut prin examenul de evaluare națională, la final de clasa a VIII-a.

Tabăra Floare de Colț este organizată anual în stațiunea Durău, iar participarea unui copil, timp de șase zile, costă 1.300 de lei. Copii au parte de drumeții, experiențe deosebite în parcul de aventură, sesiuni de caic, momente artistice, ateliere de comunicare și formare duhovnicească.

Pentru familiile copiilor din parohia noastră ar fi un efort financiar imposibil, dar sunt convins că împreună vom reuși să le oferim această experiență extraordinară care are rolul de a-i dezvolta în primul rând duhovnicesc.

Cei ce doresc să susțină integral sau parțial participarea unui copil în Tabăra Floare de Colț pot face donații în contul parohiei noastre: RO52CECEIS1030RON1123451 (titular: Parohia Sfântul Ioan Botezătorul, CUI: 25692560) cu mențiunea „TABĂRĂ”.

Pentru mai multe detalii puteți suna la +40745 317 555 - pr. paroh Dragoș Bălinișteanu.

Citește alte articole despre: copii, tabără, campanie